SCHLADMING, Austria — Marcel Hirscher a castigat a sasea sa victorie din acest sezon in fata a 45.000 de spectatori inflacarati. Cu un timp de 1 minut, 43.01 secunde, Hirscher a castigat prima sa cursa de slalom la Schladming, care se afla la doar 30 minute distanta cu masina de la orasul sau natal. Pe locul doi s-a clasat Stefano Gross la o diferenta de 0.22 secunde, iar podiumul a fost rotunjit de Mario Matt, fiind in urma castigatorului cu 0.29 secunde.
Vremea nu a tinut cu concurentii; a nins incontinuu pe partia de la Planai, ceea ce nu i-a impiedicat pe organizatori sa ofere spectatorilor o cursa nocturna pe cinste. Cu toate acestea Marlies Schild a considerat ca acestia nu au facut o treaba prea buna privind prepararea partiei.
Dupa controversele de la ultimele doua curse de slalom, Hirscher, in varsta de 22 ani, a fost foarte incantat de victoria obtinuta. „Are o semnificatie aparte sa fiu numit invingator. Este o perioada dificila pentru mine si mai ales cariera mea, dar sa castig la Schladming, la doar 30 minute distanta de acasa este un sentiment minunat. Vreau sa multumesc tuturor fanilor mei, care sunt alaturi de mine”, a declarat Hirscher.
Ivica Kostelic a ratat podiumul cu doar 0.01 secunde in urma lui Matt si a obtinut locul patru. El a refuzat sa faca vreun comentariu privind controversele de la ultimele curse. Hirscher a spus ca o fost incantat ca el si Kostelic s-au intalnit luni sa vorbeasca si au ajuns la concluzia ca trebuie sa respecte fiecare opiniile celuilalt. Directorul de curse FIS, Gunter Hujara a confirmat faptul ca nu s-a ratat niciun fanion la cursele de la Zagreb si Adelboden.

